Shinju's Workshop

… într-o călătorie de iniţiere. Ei, da, uite că “Făt-Frumos” în varianta feminină se apucă să plece în lume să îşi caute sorocul, să se bată cu ceva zmeu, balaur sau dragon, depinde de locaţie, să o salveze pe “Ileana Cosânzeana” – în variantă masculină, presupun – , să se mărite/însoare şi să trăiască fericiţi până la adânci bătrâneţi. Nu, nu, nu… Luaţi acum un burete şi ştergeţi de pe tabla minţii tot ce aţi citit mai sus. Unde aş vrea de fapt să merg? Sincer, nici eu nu ştiu să spun exact, dar ştiu ce aş vrea de la respectiva călătorie.

În ultima vreme simt tot mai mult că lumea în care trăiesc mă limitează cumva, şi nu spun că vai, nu pot face aia sau aialaltă, simt că mă limitez în termeni sociali. Toţi credem poate că lumea în care trăim ar trebui să se ghideze după anumite norme, care fie se respectate, fie nu. Dar noi asta credem. Alea sunt normele şi punct. Poate nu reuşesc exact să exprim ceea ce simt, e un fel de amalgam în capul meu acum, dar cred că experienţa dintr-o cultură cât de cât diferită de cea în care trăiesc nu are decât să mă înveţe mai multe despre lumea asta şi mai ales despre mine. Da, da, uitasem să menţionez, scopul final e unul egoist în cele din urmă. Vreau să învăţ mai multe despre mine şi să mă “modelez”. Ce idealist sună, nu?

Oricum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, aşa că nu vreau să fac cine ştie ce planuri. Eu aş schimba un pic vorba aia şi aş spune “The mind works in mysterious ways.” Aşa că o să prefer surpriza la orice colţ. More exciting…

Un entry care începuse frumos, dar la care m-am pierdut pe drum. I got distracted. Cineva poate o să citească aici şi o să se simtă . Uite, până şi pe drumul ăsta m-am pierdut… Ce voi face în alt colţ al lumii, oricare ar fi acela?  Sunt curioasă cum aş reacţiona într-o societate de prin America de Sud, într-o ţară scandinavă sau în Noua Zeelandă,  Malaiezia sau Indonezia, sau tot ce vă poate trece prin cap. Mă îndoiesc că în viitotul apropiat voi ajunge să văd vreuna din cele enumerate mai sus, dar e drăguţ să îmi imaginez că aş putea. Mă gândesc acum la prietenii mei Cătă şi Marian, care au avut curajul să meargă pe jos 800 km din Franţa în Spania pe binecunoscutul drum de pelerinaj al Sf. Santiago  de Compostella. Au făcut-o. Au cunoscut mulţi oameni noi, au crescut, au învăţat ceva nou despre lume şi despre ei.

Şi acum, după mai mult de un an, spun că parcă mi-aş dori şi eu ceva asemănător…